Cei 9 cuceritori ai Persiei. Liderii străini care au ocupat Iranul, deși geografic, este o fortăreață „impenetrabilă” din cauza reliefului muntos

Pe 28 februarie 2026, Donald Trump a lansat Operațiunea „Epic Fury” de atacarea Iranului. Deși Președintele american se declară încrezător că va câștiga războiul, mulți experți americani se declară îngrijorați și spun că războiul nu decurge conform planurilor administrației, iar situația a devenit foarte complicată. 

Estimativ, costurile războiului au ajuns deja la 7 miliarde de dolari , la o săptămână de la începerea operațiunii. Fiecare zi de război îi costă pe plătitorii de taxe din SUA circa 1 miliard de dolari după ce conducerea iraniană a declarat Jihadul. Drept represalii, Iranul a lansat atacuri cu rachete balistice și cu drone în 12 țări pentru a lovi bazele militare ale SUA. Au fost lovite și ținte civile, rezultând civili morți și răniți.

„Ceea ce vedem va fi mai complicat decât spera Casa Albă”, a declarat marți pentru CNBC Suzanne Maloney, vicepreședinte și director de politică externă la Brookings Institution.

TURISM Cum a reacționat o turistă din Pakistan când a vizitat sanctuarul cu 128 de urși de la Zărnești

08:29

RĂZBOI Admministrația Trump a aprobat urgent vânzarea de arme către Israel în valoare de 151.000.000 de dolari, în plin război cu Iranul

08:12

„Evident, începutul conflictului a părut a fi extrem de reușit, odată cu anunțul foarte rapid că ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a fost ucis, ceea ce a reprezentat un progres uriaș în multe privințe, iar SUA și Israelul au reușit să provoace pagube imense capacităților militare ale Iranului. Dar zilele următoare vor fi extrem de complicate și nu sunt optimistă că vom vedea un final rapid al acestui conflict, deoarece iranienii escaladează în regiune, iar acesta este planul lor de lungă durată”, a spus ea.

Iranul nu este ca Irakul

În vara anului 2002, la câteva luni după ce SUA au ocupat cu succes Afganistanul și au răsturnat regimul taliban, administrația condusă de președintele George W. Bush se pregătea să atace Irakul și Iranul pentru că acestea sponsorizau terorismul.  Vicepreședintele de atunci, Dick Cheney, încă spunea cu convingere că Irakul are legături directe cu al-Qaeda, iar Iranul sponsoriza Hezbollah și Hamas.

În bătălia de la Tora Bora, forțele americane n-au reușit să-l prindă după pe Osama bin Laden, liderul terorist al grupării al-Qaeda, considerat principalul planificator al atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, care a reușit să fugă în Pakistan.  Aflat într-o cursă contracronometru pentru realegerea sa ca președinte în 2004, Bush trebuia să răstoarne regimul baa’athist al dictatorului Saddam Hussein din Irak. Ulterior, trebuia să răstoarne și regimul teocratic al Ayatollahului Ali Khamenei din Iran, considerat parte a „Axei Răului” fiindcă sponsoriza terorismul.

Iranul, o adevărată „fortăreață”

Irakul putea fi ușor cucerit, fiind o țară aridă, deșertică, cu câmpii aluviale prin care trec fluviile Tigru și Eufrat.  Iranul are un relief mai complicat, fiind o țară predominant muntoasă și aridă, învecinat cu Marea Caspică, Golful Persic și Golful Oman. Situat în Podișul Iranului, țara cuprinde lanțurile muntoase Zagros și Elburz, și deșerturi centrale care înconjoară bazine largi.

Însă, și Afganistanul, o țară fără ieșire la mare din Asia Centrală, caracterizată printr-un relief predominant muntos (Munții Hindukush) și o climă continentală aridă, era dificil de ocupat, iar pentru invadatorii sovietici a fost o adevărată „fortăreață montană” aproape impenetrabilă datorită ajutorului american acordat mujahedinilor. Și totuși, americanii au reușit să-l ocupe pentru două decenii.

Iranul, care are o geografie mai dificilă decât cea a Irakului, are și o dimensiune mai mare (1,7 milioane km pătrați), cu un relief muntos și accidentat ca-n Afganistan. Are și o populație de 92 de milioane de locuitori de foarte multe etnii (61% sunt de etnie fars, 10% kurzi, 19% etnici turci și 2% arabi. Afganistanul (652,864 km pătrați) era populat în 2001 de circa 25 de milioane de locuitori. Irakul (435.000 de km pătrați) avea 26 de milioane de oameni în 2003. 20 de ani au trecut și Afganistanul este din nou sub ocupație talibană, iar situația politică și socială din Irak nu s-a ameliorat nici după încheierea războaielor sectariene.

Pentru că dispune oficial de ajutoare din partea Rusiei și a Chinei, Iranul va prezenta o provocare strategică mai mare pentru SUA decât au fost Irakul și Afganistanul.  Există în media SUA o temere că i-ar putea aștepta pe americani un război la fel de îndelungat și costisitor ca-n Vietnam și Afganistan.

„Millennium Challenge 2002” – Într-un exercițiu militar, America pierde războiul cu Iranul

În vara anului 2002, s-a desfășurat  un joc de război condus de forțele armate ale SUA, cunoscut sub numele de „Millennium Challenge 2002”. Jocul de război s-a desfășurat între 24 iulie și 15 august 2002.  A costat 250 de milioane de dolari,  fiind cel mai costisitor joc de război din istoria militară a SUA. S-a desfășurat prin exerciții militare și simulare computerizată.

Potrivit scenariului, războiul se desfășura în anul 2007,  între două puteri: tabăra albastră (SUA) și tabăra roșie (Irak sau Iran). Au fost necesari doi ani de pregătiri și 13.000 de militari. Forța roșie era condusă de generalul-locotenent în retragere Paul K. Van Riper, născut în 1938, participant la războaiele din Vietnam și din Golf. Cum s-a terminat exercițiul?  Cu victoria taberei roșii.

Secretul? Generalul Paul K. Van Riper a folosit tactici asimetrice pe care tabăra albastră nu le anticipase. Un atac cu rachete de croazieră le-a scufundat 16 vase ale taberei albastre.  Generalul a adoptat o strategie cu metode vechi pentru a evita rețeaua electronică de supraveghere a taberei albastre. Ba chiar a folosit motocicliști pe post de mesageri pentru a transmite ordinele între trupele de pe linia frontului exact ca în Al Doilea Război Mondial. A lansat bombardamentele aeriene. Fără radiotelecomunicații. Le-a comunicat soldaților prin semnale luminoase.

Pe urmă, a trimis o flotă de bărci mici pentru a localiza flota taberei albastre și a lansat mai multe rachete de croazieră pentru a scufunda un portavion, 10 crucișătoare și șase vase amfibii ale taberei albastre. Tabăra albastră pierduse 20.000 de oameni în total,  El a lansat chiar și atacuri sinucigașe de tip „kamikaze”.

Un general american credea că Iranul poate să joace „murdar”

În concluzie, generalul american în retragere încălcase regulile războiului convențional pentru că a luat în considerare varianta în care Iranul ar lupta nu doar după metode vechi, dar ar fi recurs chiar la „terorism” și atacuri „kamikaze”.  Comandamentul SUA, furios pe el, a cerut reluarea exercițiului. Tabăra albastră a câștigat după ce tabăra roșie a fost forțată să lupte după regulile jocului.

În orice caz, în aprilie 2003, forțele de invazie SUA au reușit să ocupe Irakul după două săptămâni de război și să ajungă la Bagdad.  Chiar și la 13 ani de la primul război din golf, Irakul era slăbit militar și economic.  Saddam Hussein a fost capturat la finalul anului 2003. George W. Bush  a fost reales în 2004. Însă, opinia majorității populației în privința războiului s-a schimbat radical după ce SUA au raportat că Irakul nu avea arme chimice.

Din cauza războaielor sectariene care au prelungit ocupația Irakului și a dus la creșterea pierderilor de militari, americanii s-au opus declanșării de noi războaie în Orientul Mijlociu. În 2005 a fost uraganul Katrina. În 2006 a fost războiul dintre Israel și Liban, iar Iranul a intensificat programul nuclear. În 2007 au apărut primele semne că SUA urmau să intre în recesiune. Astfel, Bush n-a mai avut timp să atace și Iranul.

Și în 2008, alegerile au fost câștigate de democratul de stânga Barack Obama, cel care a promis că va retrage trupele SUA din Orient. Republicanul John McCain, un politician cu vastă experiență și veteran în Războiul din Vietnam, pierduse după ce fredonase melodia „Bomb, bomb Iran” în timpul campaniei electorale.  N-a contat mai târziu că Obama, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace,  a susținut Primăvara Arabă care a destabilizat Orientul Mijlociu și Africa de Nord, rezultând războaie civile și ascensiunea ISIS. A comandat multe atacuri cu drone în șapte țări.

Alexandru cel Mare (Imperiul Macedonean)

Poate că Iranul are lanțurile muntoase Zagros și Alborz ce par adevărate „bariere naturale” de netrecut, dar nu este imposibil de cucerit. În istorie, nouă oameni au putut să-l cucerească.

Primul lider străin, non-persan, care a reușit să cucerească Iranul a fost Alexandru cel Mare al Regatului Macedoniei. După ce tatăl său, regele Filip al II-lea, a fost asasinat, Alexandru a început campania de invazie a Imperiului Persan din 334 î.Hr.

Alături de generalii Parmenion, Hefaiston, Ptolemeu și Seleucus, Alexandru a învins armatele net superioare numeric ale regelui persan Darius al III-lea prin manevre de învăluire în bătăliile de la Issus (333 î.Hr.) și Gaugamela (331 î.Hr.).

A avut nevoie de circa 50.000 de hopliți macedoneni cu sulițe lungi de 6 metri,  organizați în falange pe câmpul de bătălie,  alături de mii de călăreți tesalieni, cavaleria de companie, hispasiști, arcași, aruncători cu praștia și mercenari traci, fără a mai pune logistica și liniile de aproizionare.

Darius al III-lea, ultimul rege al Imperiului Ahmenid, a fost asasinat de o rudă de-a sa, iar Alexandru a capturat toate teritoriile Imperiului Persan și a ocupat Babilonul după trei ani de lupte.

Regele macedonean ar fi incendiat Persepolis ca răzbunare după ce regele persan Xerxes a dat foc Atenei în 480 î.Hr.  După campania din India, Alexandru moare în 323 î.Hr., la vârsta de 32 de ani, la Babilon.

În jur de 1 milion de oameni au murit în urma războaielor acestuia. Tacticile sale folosite în bătăliile de la Issus și Gaugamela sunt și astăzi studiate în academiile militare din SUA.

Marcus Ulpius Traianus (Imperiul Roman)

Traian, împărat roman între anii 98 și 117 d.Hr., cunoscut drept cuceritorul Daciei,  nu a ocupat Iranul propriu-zis, controlat atunci de Imperiul Part, dar a încercat cu 70.000 de soldați romani să reproducă succesul lui Alexandru cel Mare și să lanseze o campanie în orient pentru a securiza comerțul direct cu India.

După ce a ocupat Mesopotamia (Irakul de azi), Asiria și Armenia, a ocupat capitala Imperiului Part,  Ctesiphon.  A primit titlul de „Parthicus” după ce a înăbușit revoltele evreiești, l-a ucis pe Parthamasiris, regele Armeniei,  a încercat fără succes să asedieze Hatra și a anexat teritorii ale parților la Imperiul Roman.

A murit în 117 d.Hr., în drumul de întoarcere spre Roma. probabil de la un accident vascular cerebral provocat de temperaturile mari. Avea 63 de ani. Însă, Imperiul Roman a ajuns la maximul teritorial sub domnia sa. Rușinoasa înfrângere a romanilor în Bătălia de la Carrhae din 53 î.Hr. , terminată cu execuția lui Marcus Crassus (cel mai bogat roman din istorie), a fost răzbunată de Traian.

În 198, un alt împărat roman, Septimius Severus, a condus o campanie împotriva parților și a asediat și jefuit Ctesiphon. Și el s-a ales cu titlul „Parthicus”. Două decenii mai târziu, în 224 d.Hr., Imperiul Part s-a prăbușit, fiind complet erodat după două secole de războaie cu romanii și de conflicte interne.

Umar ibn al-Khattab (Califatul Rashidun)

Cel de-al doilea Calif , care a condus din 634 până la asasinarea sa din 644, a reușit să ocupe Persia după prăbușirea Imperiului Sasanid. Umar ibn al-Khattab, care l-a succedat pe primul Calif sau conducător al Califatului Rashidun, Abu Bakr, a participat în toate expedițiile Profetului Mahomed.

El a fost nașul Profetului și a fost creditat pentru că a extins Islamul dincolo de peninsula arabă și aplicarea calendarului islamic. Califul Omar, la vârsta de 60 de ani,  a fost asasinat în 644 de către un sclav persan. Însă,  Imperiul Sasasinid, fiind slăbit din cauza a secole de războaie cu Imperiul Bizantin, a căzut sub stăpânirea arabă în 651, iar Islamul a devenit religie oficială în Persia.

Zoroastrienii erau obligați să plătească o taxă suplimentară numită jizya, sau riscau să fie înrobiți sau chiar uciși.

Genghis Han (Imperiul Mongol)

După ce a unit triburile mongole și a devenit Han din 1206, Genghis Han a lansat campanii militare prin care a ocupat o mare parte din Asia, inclusiv China și Persia. A fost creatorul celui mai mare imperiu terestru din istorie.

Din 1219, el a lansat o expediție împotriva Imperiului Khwarazmian care controlase teritoriile de azi ale Iranului și Afganistanului.  Genghis Han râvnea foarte mult la producția de oțel și textile din Asia Centrală.

Conducătorului mongol i-a luat numai doi ani pentru a anexa întreg imperiul, inclusiv Persia, după ce a dispus de forțe de până la 800.000 de oșteni, alcătuite în mare din arcași călăreți, lăncieri, arcași și ingineri care au construit mașini de asediu și au folosit praf de pușcă.

Mongolii au lansat o serie de execuții în masă și au masacrat populații întregi. Între 10 și 15 milioane de oameni au fost uciși în campaniile sângeroase ale mongolilor.  Orașele Merv, Herat și Nishapur au fost rase de pe fața planetei.

Genghis Han s-a întors în China și a murit în anul 1227, la vârsta de 67 de ani, fiind rănit grav după ce a căzut de pe cal.

Hulegu Han (Ilhanatul)

Nepot al lui Genghis Han,  el a cucerit Persia și a creat Ilhanatul sau „Țara Iranului” . A domnit între 1256 și 1265. În 1258 a asediat și distrus Bagdadul, marcând sfârșitul Epocii de Aur a Islamului și finalul Califatului Abbasid.

Aproape 2 milioane de musulmani au fost executați. Apele fluviului Tigru au căpătat o culoare neagră de la cerneală. Mongolii aruncaseră  cărțile din biblioteca Bagdadului în Tigru.

În 1265, la 47 de ani, Hulegu a murit după ce s-a îmbolnăvit și a căzut la pat.

Regatul său a continuat să controleze Iranul, Irakul, Siria, Georgia, Armenia, Afganistanul, Turkemistanul și Pakistanul de azi până în 1335, anul când a fost devastat de epidemia de ciumă bubonică și populațiile multor regate și-au recăpătat autonomia.

Timur Lenk (Imperiul Timurid)

Cuceritor mongol, întemeietorul dinastiei timuride, Timur Lenk a condus o campanie de cucerirea Persiei. A fost cunoscut ca unul dintre cei mai iscusiți strategi pe câmpul de bătălie, dar și ca unul dintre cei mai cruzi conducători din istorie.

Dar a fost și un „patron al artelor” după ce i-a sponsorizat pe poeți persani ca Hafiz-i Abru și Hafez.

Devenit emir din 1370, Timur Lenk a cucerit Persia după ce a traversat Munții Zagros și a capturat orașul Isfahan în 1387. Deși populația s-a predat, s-a revoltat ulterior împotriva birurilor impuse de Timur Lenk. Forțele sale au comis un masacru în urma căruia au rezultat 200.000 de morți.

Se spune că a ordonat construirea a 28 de turnuri din câte 1.500 de cranii.  După ce a cucerit și nordul Iranului în 1393 și a capturat Delhi în 1398, l-a învins pe sultanul otoman Baiazid I în Bătălia de la Ankara din 1402 și l-a luat prizonier.  Timur Lenk a murit în 1405, când avea în jur de 70-80 de ani.

Mahmud Hotak (Afganistan)

Născut în 1697, el a devenit emir al dinastiei Hotak din Afganistan,  a devenit rege al Persiei din 1722 după ce a atacat-o cu 20.000 de luptători.

El a răsturnat dinastia Safevizilor din Persia după ce a asediat Isfahan (rezultând 80.000 de morți) și a condus victorios armata în Bătălia de la Gulnabad.

A devenit șah al Iranului, dar s-a îmbolnăvit de scabie și tulburări mintale.  După ce a învins o revoltă, a executat 3.000 dintre gărzile regale persane.

În 1725, a fost asasinat de vărul său. Avea 27 de ani.

Iosif Stalin (Uniunea Sovietică) și Winston Churchill (Imperiul Britanic)

În august 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Regatul Unit al Marii Britanii (cu Winston Churchill prim-ministru) și Uniunea Sovietică (condusă de dictatorul Iosif Stalin) au ocupat Persia. Britanicii au lansat atacul naval pe 25 august 1945, la ora 4 dimineața. Vasul HMS Shoreham din Abadan a deschis primul focul.

Britanicii au ocupat Iranul dinspre sud, cu două dikvizii, trei brigăzi, inclusiv cu multe trupe indiene, comandate de Edward Quinan și William Slim. Au pierdut numai 22 de soldați, dar au invadat cu succes Khuzestan și centrul Iranului. Sovieticii au ocupat nord-estul Iranului cu trei armate comandate de Dmitri Kozlov și Serghei Trofimenko. 40 de soldați sovietici au fost uciși. Pe partea iraniană au fost uciși 850 de militari și 450 de civili.

Scopul strategic al invaziei a fost securizarea liniilor de aprovizionare, de a securiza câmpiile petroliere iraniene și de a limita influența nazistă în Iran. Reza Shah a abdical ș ia plecat în exil, fiind înlocuit de fiul său, Mohammad Reza Pahlavi. Iranul a rămas sub ocupația anglo-sovietică până în 1946. 

După încheierea războiului, britanicii s-au retras din Iran la 2 martie 1946, însă trupele sovietice au rămas în continuare. Stalin a prelungit ocupația din motive de „securitate”. Imediat, statele membre ale Consiliului de  Securitate au formulat prima plângere din istoria ONU la adresa unei țări.

În cele din urmă, Uniunea Sovietică și-a retras trupele din mai 1946.

Sursa Foto: Wikipedia Commons

Autorul recomandă: Istoria familiilor regale persane (550 î. en. – 1979). Cum s-a făurit Imperiul Persan de la Cirus cel Mare la Șahul Pahlavi